Simplitate și mărinimie – o altfel de lecţie de teologie

M-am apropiat şi l-am ridicat întâi pe bătrânel, care îmi ajungea până la umăr, pe urmă şi pe prietenul său, care, pe lângă faptul că era beat, chiar a cerut să sărute mâna. 

Chiar în timp ce scriam un pasaj despre preoţi, m-a sunat un student la teologie şi am ieşit să ne întâlnim. Plimbându-ne, el îmi povestea frământările lui. La un moment dat, m-a întrebat cum să răspundă unui musulman care nu înţelege cum aşa, noi avem trei dumnezei în unul. Chiar atunci, în faţa noastră, un bătrânel se chinuia să-şi ridice colegul beat de jos, dar, împiedicându-se, a căzut şi el peste acela. Se vedea că bătrânelul nu este beat şi a privit ruşinat în jur, căutând privirile trecătorilor. „Hristos a înviat!” – zic, îndreptându-mă înspre ei. „Adevărat a înviat” – răspund amândoi, încercând zadarnic să se ridice. M-am apropiat şi l-am ridicat întâi pe bătrânel, care îmi ajungea până la umăr, pe urmă şi pe prietenul său, care, pe lângă faptul că era beat, chiar a cerut să sărute mâna. Pe faţa bătrânelului însă se vedea o mare mirare, chiar confuzie. Ochii lui inteligenţi şi luminoşi (de fost profesor de matematică, după cum am aflat), au licărit să lăcrimeze: „Eu sunt născut în anul ’30 – a murmurat bătrânelul –, dar este prima dată în viaţa mea când am văzut o faţă bisericească să se oprească şi să ridice un om de jos. Vă mulţumesc!”. După ce ne-am despărţit, i-am zis prietenului student la teologie: „Iată în ce constă teologia noastră”.

(Ieromonahul Savatie Baştovoi, Dragostea care ne sminteşte, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, pp. 23-24)

De la același autor

Ultimele din categorie