Într-o zi, Bătrânul m-a întrebat:

- Măi, ce zici, eşti smerit?

- Nu ştiu, părinte, dacă sunt, i-am răspuns.

- Păi nu eşti, a conchis părintele Porfirie. Dacă vine cineva la cabinetul tău şi-ţi cere să-l consulţi şi tu îl consulţi aşa cum trebuie, iar după ce termini, pacientul îţi azvârle în obraz că ai greşit şi că eşti un mincinos, cum reacţionezi?

- Cu siguranţă, îl voi contrazice, asigurându-l că n-am greşit!

- Ba nu! Mai degrabă să recunoşti că este posibil ca şi tu să greşeşti, ca orice alt om, şi să reiei consultaţia!

A fost o lecţie de smerenie de neuitat pentru mine.

(Părintele Porfirie. Fapte minunate şi învăţături, Editura Bunavestire, pp. 60)