În legătură cu cele întâmplate îndată după Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu închinarea magilor, cu închinarea păstorilor, în legătură cu închinarea păstorilor, ne spune Luca în Sfânta Evanghelie că Maica Domnului păstra toate în inima ei. Cineva, și cred că pe bună dreptate, spunea că Maica Domnului este adevăratul chip al Ortodoxiei. De ce? Pentru că a păstrat în inima ei cuvintele cele folositoare, cuvintele cele bune, le-a păstrat în inima ei. În măsura aceasta suntem ortodocși, în măsura în care, ca și Maica Domnului, păstrăm și noi cuvintele cele sfinte în inima noastră.

Să ne gândim că Maica Domnului a trăit în tăcere, dar a spus și cuvânt când a fost necesar să spună, de exemplu: „Vin nu au”, a spus și cuvânt atunci când a trebuit să spună cuvânt: „Faceți ceea ce vă va spune El”, a spus cuvânt de rugăciune când a zis: „Mărește suflete al meu pe Domnul”.

Deci Maica Domnului a și vorbit, nu numai a tăcut. Noi deducem că își ducea viața în tăcere prin faptul că Sfinții Evangheliști ne spun puține cuvinte ale Maicii Domnului.

Maica Domnului a spus cuvânt și atunci când a zis: „Iată, tatăl Tău și eu îngrijorați Te căutăm”, cuvânt să zicem așa de nemulțumire, un cuvânt de neliniște și totuși l-a spus. A trebuit spus și l-a spus. Așa că dacă învățăm să tăcem, să învățăm să tăcem mai mult când trebuie să tăcem, nu să nu vorbim.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 84-85)