Mormântul și moartea nu o puteau ține pe Maica Vieții

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, cuprinde două momente distincte, dar inseparabile pentru credința Bisericii: în primul rând, moartea și îngroparea, iar în al doilea rând, învierea și înălțarea la Cer a Maicii Domnului.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, cunoscută în Apus sub numele de Înălțarea cu trupul la Cer a Maicii Domnului, cuprinde două momente distincte, dar inseparabile pentru credința Bisericii: în primul rând, moartea și îngroparea, iar în al doilea rând, învierea si înălțarea la Cer a Maicii Domnului. Răsăritul ortodox a știut să păstreze caracterul tainic al acestui eveniment care, spre deosebire de Învierea lui Hristos, nu a fost subiect de propovăduire apostolică.

De fapt, aici este o taină care nu e pentru urechile „celor care nu aud”, ci revelată conștiinței lăuntrice a Bisericii. Pentru cei care cred în învierea și înălțarea Domnului, este evident faptul că, dacă Fiul lui Dumnezeu a luat fire omenească în pântecele Fecioarei, ea, care a slujit întrupării, trebuia, la rândul ei, să fie luată în slava Fiului ei înviat și înălțat la Cer: „Scoală-Te, Doamne, întru odihna Ta, Tu și chivotul sfințirii Tale” (Condac, glas 2). „Mormântul și moartea” nu o puteau ține pe „Maica Vieții” (Condacul praznicului, glas 2), pentru că Fiul ei a mutat-o la viața veacului viitor.

Slăvirea Maicii este rezultatul firesc al pogorârii de bună voie a Fiului: Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat din Fecioara Maria și S-a făcut „Fiul Omului” și a putut astfel să moară, în timp ce Fecioara Maria, devenind Maica Domnului, a primit „slava de la Dumnezeu” (Vecernie, Stihiră, glas 1) și este prima dintre ființele umane care s-a făcut părtașă îndumnezeirii finale a făpturii.

„Dumnezeu S-a făcut om, ca omul să se îndumnezeiască.”

Semnificația întrupării Cuvântului ni se dezvăluie în felul acesta la sfârșitul vieții pământești a Fecioarei Maria. „Înțelepciunea și-a îndreptat pruncii”. Slava veacului ce va să vină, sfârșitul omului, s-a împlinit deja, nu numâi în Ipostasul divin întrupat, ci și în persoana umană îndumnezeită. Această trecere de la moarte la viață, de la timp la eternitate, de la condiția terestră la fericirea cerească o pecetluiește Maica Domnului înainte de învierea obștească și de Judecata de Apoi, înainte de a Doua Venire, care va încheia istoria lumii.

(Leonid Uspensky - Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Editura Sophia, p. 230)

Ultimele din categorie