Mânia – o altă modalitate de a ucide?

Numai în caz de ucidere se trimite în judecată? Numai această ucidere trebuie pedepsită? Atâția răufăcători care ucid pe încetul, cu cuvântul, cu pâra, cu mânia, trebuie lăsați în pace, pentru că n-au ajuns la a ucide în înțelesul concret?

Mântuitorul Iisus Hristos a dat cele mai elocvente exemple de nonconformism, de libertate față de literă, de eliberare a spiritului și a vieții sufletești din constrângerile mecanice ale Regulelor, aplicate fără discernământ, automat. „Ați auzit că s-a zis celor de demult... Eu însă vă zic”. Deci nu tot ceea ce „s-a zis” e literă de lege, chiar dacă e scris în Scriptură. Cele scrise nu se aplică mecanic, pentru că nu se potrivesc în toate cazurile. Unora li se potrivesc, altora nu, pentru că, spre exemplu, nu toți pornesc în actele, în faptele lor, de la aceleași motive, ca să poată fi judecați exact la fel.

Când judeci fapta cuiva, nu trebuie s-o judeci despărțită de motivul care a determinat-o. Și iată cum nuanțează, diferențiază, dezamorsează preceptele, eliberându-le de rigiditatea lor, de caracterul lor de robot programat „în general”. Mântuitorul merge la special. „Ați auzit că s-a spus celor de demult: să nu ucizi; cel ce va ucide vinovat va fi de dat judecății” (Matei 5, 21). Foarte bine. Dar numai cel ce ucide? Numai în caz de ucidere se trimite în judecată? Numai această ucidere trebuie pedepsită? Atâția răufăcători care ucid pe încetul, cu cuvântul, cu pâra, cu mânia, trebuie lăsați în pace, pentru că n-au ajuns la a ucide în înțelesul concret?

Și iată cum răspunde: Și cel ce se mânie pe fratele său e vinovat de dat judecății, ca și cel ce ucide. Să nu se creadă acesta la adăpost de judecată, pentru că n-a făptuit uciderea. Sunt feluri și feluri de ucidere, și toate se pedepsesc. Și apoi vine și aici cu o nuanță, normală, foarte omenească, adică ținând seama de natura omenească în care mânia nu e întotdeauna sub controlul voinței, și îndeosebi când e motivată de confruntări dramatice, neașteptate, iraționale, de întâlnirea cu răutatea, cu reaua credință. Mântuitorul precizează când e mânia vrednică de dat judecății, introducând în text un cuvânt cheie: „Eu însă vă zic: tot cel ce se mânie pe fratele său degeaba – va fi vinovat de dat judecății” (Matei 5, 22).

(Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Tradiție și libertate în spiritualitatea ortodoxă, Editura Pronostic, București, 1995, pp. 147-148)

De la același autor

Ultimele din categorie