- Minte vrea să însemne raţiune? - întrebă Athanasie. Dacă mintea este tot una cu raţiunea, atunci cum se îmbolnăveşte? Dacă mintea este ceva deo­sebit de raţiune, ce înseamnă boala minţii ?

- Aşa cum am spus mai devreme, sufletul omul este alcătuit din minte, raţiune (cuvânt) şi duh, cores­punzând modului existenţei Preasfintei Treimi. Sfân­tul Ioan Damaschinul spune că Dumnezeu a creat sufletul omului raţional şi mintal; el este înzestrat şi cu duh, care, aşa cum spun Părinţii, este „dragostea mintală a sufletului“. Astfel că noi deosebim energia minţii de energia raţiunii. Mintea este un lucru, raţiu­nea altul. Mintea este ochiul sufletului. Şi întocmai cum ochiul trupului vede întreaga creaţie a lui Dumnezeu, la fel şi ochiul sufletului, care este mintea, dobândeşte experierea lui Dumnezeu. Acesta este felul în care lucrau puterile sufletului înainte de cădere. Mintea lui Adam vedea pe Dumnezeu, iar raţi­unea sa avea iscusinţa de a înfăţişa această experiere. Deci putem spune, păstrând analogiile, că aşa cum Mintea (Tatăl) naşte Cuvântul (Hristos), la fel mintea omului naşte cuvântul/raţiunea (logos). Dacă mintea e sănătoasă, atunci şi raţiunea e sănătoasă. La fel se întâmplă şi cu duhul care este, aşa cum am spus, dragostea mintală a sufletului. Dacă mintea e sănă­toasă, dragostea este şi ea sănătoasă, deoarece este întoarsă către Dumnezeu şi astfel se pune în lucrare beţia duhului şi răpirea minţii. Dacă mintea este bol­navă, cădem din adevărata dragoste, adică avem parte de idolul dragostei, numit de Părinţi „dragoste necuviincioasă“.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Boala și tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă, Editura Sophia, București, 2001, p. 63)