De multe ori am meşteşugit o astfel de spovedanie generală, şi am văzut minuni prin ea. În ceasul în care le spui duhovnicului, vine harul dumnezeiesc şi te scapă de toate faptele cele urâte, de răni, de metehnele sufleteşti şi de vinovăţii; căci, în ceasul în care le spui, duhovnicul se roagă fierbinte Domnului pentru izbăvirea ta din ele.

Înainte cu ceva vreme a venit o doamnă care a făcut acest fel de spovedanie şi a aflat mare folos. S-a îmbunătăţit starea ei sufletească, fiindcă mai înainte o chinuia ceva. A trimis, aşadar, pe o prietenă de-a ei şi am mers afară, pe o stâncă, la Kallisia. Am şezut şi a început să-mi vorbească. Îi zic:

– Să-mi spui tot ce simţi. Dacă te întreb eu despre ceva, să-mi spui. Dacă nu te întreb, să continui să spui după cum simţi.

Toate cele pe care mi le spunea le urmăream nu doar cu atenţie, ci „vedeam” înlăuntrul lumii ei sufleteşti influenţa rugăciunii. O urmăream înlăuntrul sufletului ei şi „vedeam” că harul pătrundea înlăuntrul ei, aşa acum o priveam eu. Căci în duhovnic există har, şi în preot există har. Înţelegeţi? Adică, în vreme ce omul se spovedeşte, preotul se roagă pentru el. În acelaşi timp, harul vine şi îi tămăduieşte rănile sufleteşti, care de ani de zile îl chinuiesc, fără a le cunoaşte pricina.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  pp. 292-293)