Neiubirea de slavă deşartă

N-are importanţă. E suficient să apară ideile şi argumentele pe care le vreau, şi să nu se vadă numele meu.

Odată l-a vizitat un cleric şi a discutat cu el pe diferite teme. Întâlnirea a durat destul timp. La sfârşit vizitatorul l-a întrebat:

- Părinte Epifanie, îmi daţi binecuvântarea să public cele ce le-am discutat?

- Sigur că da. Părinte.

După o perioadă de timp Stareţul primeşte cărticica clericului mai sus zis. Uitase şi de întâlnire şi de ceea ce i-a cerut clericul. Entuziasmat fiind după citirea cărticelei, sună la telefon pe expeditor şi-i spune: 

- Părinte, felicitări pentru cartea Dumneavoastră. Mi-a folosit mult.

- Dar, Părinte Epifanie, nu vă aduceţi aminte?

- Nu!

- Toate sunt ale Sfinţiei Voastre!

Şi i-a adus aminte de discuţie.

- Părinte, l-a întrebat un frate, de ce nu scrieţi şi Sfinţia Voastră ceva despre cutare problemă bisericească? Toţi au scris.

- Ce să scriu, fiule? a spus zâmbind. M-au înregistrat toţi. Nu apuc să spun sau să discut cu cineva în vreo problemă că a doua zi o văd publicată în vreun articol. N-are importanţă. E suficient să apară ideile şi argumentele pe care le vreau, şi să nu se vadă numele meu.

(Pr. Epifanie I. Teodoropulos, Crâmpeie de viaţă, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 33)

De la același autor

Ultimele din categorie