Care este „neputința” lui Dumnezeu?

Este un fapt cunoscut că nu știm să ne bucurăm de libertatea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu. Începem ceva și apoi în curând o amânăm sau abandonăm pe la mijloc. Ne temem să ne încredințăm întreaga noastră viață Domnului, să facă El ceea ce vrea cu ea.

Dobândirea Duhului Sfânt (III)

Voia liberă, voluntariatul, dispoziția voitoare, disponibilitatea sunt fundamentale în viața duhovnicească. Dacă putem zice așa, Dumnezeu are „o neputință”. Nu poate să Se impună, să astupe gura, să domine, să-Și asuprească făptura. El Însuși i-a dăruit deplină voie liberă, chiar să-L și renege. Nu poate prin urmare niciodată să o constrângă să-L iubească. Astfel omul este chemat singur să se sensibilizeze, să se străpungă la inimă și să se pocăiască, să-L cinstească și să-L iubească pe El Care l-a iubit întâi. Este un fapt cunoscut că nu știm să ne bucurăm de libertatea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu. Începem ceva și apoi în curând o amânăm sau abandonăm pe la mijloc. Ne temem să ne încredințăm întreaga noastră viață Domnului, să facă El ceea ce vrea cu ea. Ba încă mișcările noastre cu privire la acest lucru sunt adeseori cu multe socoteli și multe gânduri și planuri. Suntem distrași de amânări provocate de demoni.

Este timpul să conștientizăm că aceste amânări, aceste zăboviri nu ne sunt de nici un folos. Dacă Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu, sunt chemat acum imediat să mă pocăiesc. Biserica Ortodoxă, maica noastră a tuturor, acordă o importanță specială sfințeniei, unicității și autenticității persoanei umane. Înlăuntrul Bisericii nu ne mișcăm impersonal și fără scop. Fiecare om este o personalitate distinctă, care este capabilă să se unească cu Duhul Sfânt. Să se facă omul dumnezeu, așa cum Dumnezeu S-a făcut om. Numai atunci omul se împlinește, numai atunci își găsește echilibrul, se liniștește și se odihnește.

Prin urmare, omul, și cu atât mai mult creștinul, nu poate să trăiască pentru nimic, sau pentru ceva foarte mic și trecător. Dacă am face un sondaj de opinie și vom întreba lumea „pentru ce trăiești?”, ce ne vor răspunde? „Pentru o mărire de salariu”, „pentru o poziție bună”, „pentru o casă mai bună, „pentru o a doua casă la țară”, „pentru o nouă mașină”. Dar oare merită să trăiască cineva pentru aceste lucruri care îl depreciază pe om, îl subestimează, îl corup, îl ard, îl fură și îl pierd? Încă și pentru o diplomă sau pentru un post de director, pentru o bună întreprindere? Nu, nu putem să trăim pentru acestea. Nu merită să trăim și să existăm pentru aceste lucruri. Dumnezeu ne-a adus pe lume pentru ceva mai înalt, mai important și mai însemnat.

Unul este scopul vieții noastre, dobândirea Duhului Sfânt. Pentru această dobândire merită să ne dăm toată osteneala noastră, să ne nevoim, să ne luptăm, să plângem și să tânjim neîncetat. Suntem distrași de la acest scop pe care-l uităm, din pricina a mii de griji și preocupări și nu ne îngrijim deloc pentru ceea ce este mai important, ceea ce este esențial și singurul scop care ne va lumina și ne va elibera.

(Moise Aghioritul, Pathoktonia [Omorârea patimilor], Ed. Εν πλω, Atena, 2011)

De la același autor

Ultimele din categorie