Nu este păcat mai urât înaintea lui Dumnezeu decât mândria

Mândria este încrederea în sine dusă până la extrem, care respinge tot ce nu este „al meu”; es­te izvor al mâniei, cruzimii, enervării și răutății; este refuz al ajutorului dumnezeiesc – dar tocmai cel mândru are deosebită nevoie de Dumne­zeu, fiindcă oamenii nu-l pot salva atunci când boala ajunge în ultimul stadiu.

Mândria este o boală sufletească de temut, ca­re se vindecă foare greu. Nu este păcat mai urât înaintea lui Dumnezeu decât mândria. Sfinții Pă­rinți o numesc „sămânța satanei”.

Mândria este încrederea în sine dusă până la extrem, care respinge tot ce nu este „al meu”; es­te izvor al mâniei, cruzimii, enervării și răutății; este refuz al ajutorului dumnezeiesc – dar tocmai cel mândru are deosebită nevoie de Dumne­zeu, fiindcă oamenii nu-l pot salva atunci când boala ajunge în ultimul stadiu.

Cel ce a „inventat” păcatul, îngerul cel căzut al întunericului, a păcătuit el însuși prin împo­trivirea față de Dumnezeu, adică prin mândrie, și aruncă tot neamul omenesc în această patimă pierzătoare.

Orice păcătos, care face pe placul patimii sale, poartă război împotriva lui Dumnezeu așa cum satana s-a răzvrătit cândva și a pornit război în Cer împotriva lui Dumnezeu ca să iasă din supu­nerea față de El și să trăiască după voia sa.

Atunci când cel mândru, cel iubitor de slavă deșartă, cel iubitor de sine, cel iubitor de slavă omenească, cel iubitor de stăpânire, cel crud, cel mânios, cel invidios, cel semeț, cel îngâmfat, cel neascultător și alții își satisfac patima și pentru „eul” lor îi înjosesc pe alții, prin aceasta ridică sabia, ca să zic așa, asupra lui Dumnezeu, ca și cum I-ar zice lui Hristos: „Nu vrem să urmăm pildei Tale, nu vrem să fim blânzi și fără de rău­tate! Legea Ta nu ne place! Oamenii să ni se su­pună și să ne slujească nouă, nu noi lor!”.

Izbăvește-ne, Doamne, de o asemenea întune­care! Cu cei mândri, așa se și întâmplă de obicei. Dacă nu se opresc la timp, dacă nu se pocăiesc, devin potrivnici ai lui Dumnezeu.

Prin orice păcat, chiar și printr-unul mic, în suflet slăbește harul lui Dumnezeu, iar prin pă­catele de moarte, oamenii îl pierd cu desăvârșire și devin vrednici de pedeapsa veșnică.

Cei mândri ies de sub stăpânirea legii lui Dumnezeu; ca atare, se lipsesc singuri de apăra­rea și ocrotirea dumnezeiască. Ei suferă înfrân­gere în toate căile lor. Trăind cu trupul, sunt deja morți cu sufletul și încă din timpul vieții trăiesc muncile gheenei: singurătatea, lâncezeala moho­râtă, tristețea, răutatea, ura, sterpiciunea, întune­carea și deznădejdea. (Schiigumenul Sava)

(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 9-10)

Ultimele din categorie