„Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”

 

Nu felurite soiuri de roade îi hrănesc pe oameni, ci cuvântul Tău îi ţine în viaţă pe aceia care cred în Tine.

„Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt 4, 4).

Hristos citează aici un verset din cea de-a doua cuvân­tare a lui Moise către poporul Israel, în care explică sensul încercărilor din pustie. „Cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" este un cuvânt al făgăduinţei în contra oricărei aşteptări omeneşti:

„[Dumnezeu] te-a smerit, te-a pedepsit cu foamea şi te-a hrănit cu mana pe care nu o cunoşteai şi pe care nu o cunoşteau nici părinţii tăi, ca să-ţi arate că nu numai cu pâine trăieşte omul, ci că omul trăieşte şi cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu" (Dt 8, 3).

În acea „foame" deci omul trebuia să înţeleagă ceea ce nu înţelesese Adam: că existenţa sa este una dăruită, una adresată, şi prin urmare ea poate dăinui doar ca atare. Aşadar nu: întâi pâinea, şi apoi cuvântul!, cum putem auzi adeseori astăzi.

„Astfel ca fiii pe care i-ai iubit, Doamne, să înveţe că nu felurite soiuri de roade îi hrănesc pe oameni, ci cuvântul Tău îi ţine în viaţă pe aceia care cred în Tine" (Sol 16, 26).

Omul „trăieşte" ca om în adevăratul sens al cuvântului doar atâta timp cât „vorbeşte" cu Dumnezeu, aude cu­vântul Său în credinţă şi îi răspunde în ascultare.

(Ieroschimonah Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui — ştiinţa și învăţătura Părinţilor pustiei despre mâncat şi postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, p. 82)

De la același autor

Ultimele din categorie