Ceea ce sufletul a dezvoltat în el pe pământ, iubirea sau ura, aceea va duce cu sine în viața viitoare. O dovadă că repausații care au iubit în adevăr pe pământ continuă să iubească și dincolo de mormânt, ne este dată prin parabola bogatului și a lui Lazăr. Domnul ne învață lămurit cum bogatul, fiind în iad și cu toate chinurile ce le îndură, își amintește de frații săi rămași pe pământ și se îngri­jește de viitorul lor în viața viitoare, ceea ce dovedește că el îi iubește încă. Dacă este așa, cu ce gingașă iubire părintească nu iubesc oare părinții pe copiii lor, rămași orfani pe pământ? Cât de profundă trebuie să fie iubirea soților și a soțiilor pentru soțiile sau soții lor! Cu ce iubire îngerească nu iubesc copiii repausați pe părinții lor rămași pe pământ? Ce iubire sinceră trebuie să aibă frații, surorile, prietenii ce-au rămas pe pământ și pentru toți cei cu care ei sunt uniți prin credința creștină!

Sfântul Apostol Petru, părăsind această viață, făgăduiește prietenilor săi să-și amintească de ei și după moarte: „Știind că fără de zăbavă este lepăda­rea trupului meu, precum și Domnul nostru Iisus Hristos a arătat mie, mă voi nevoi și pururea a vă avea pe voi după ieșirea mea, ca să faceți pomenire de acestea” (II Petru 1,14-15).

Așadar, chiar cei ce sunt în iad se ocupă de soarta noastră, iar cei care sunt în Rai se roagă pentru noi. Dacă iubirea este viața, ceea ce este un adevăr de nezdruncinat, putem noi crede că repau­sații noștri nu ne iubesc? Se întâmplă adeseori că judecăm pe alții prin noi înșine. Dacă nu-l iubim pe aproapele nostru, credem că așa trebuie să fie pentru toți ceilalți; însă o inimă iubitoare nu e niciodată înclinată a presupune răul, a bănui ura și vicleșugul în inima altora; o inimă iubitoare chiar și în neprietenii săi caută și găsește prieteni. De aceea, cei ce se îndoiesc de dragostea repausaților pentru cei vii dovedesc prin aceasta o inimă rece, unde nu arde flacăra dumnezeiască a iubirii, o inimă ce nu viețuiește în duh și care e departe de Mântuitorul său, căci Domnul a reunit pe toți membrii Bisericii Sale, fie ei pe pământ sau dincolo de mormânt, printr-o singură legătură a iubirii nemuritoare.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 356-357)