Omul mărinimos este sincer, se nesocoteşte pe sine, este simplu, are smerenie. Toate acestea nu numai că-i aduc odihnă lui însuşi, ci se fac simţite şi celuilalt. Comunică lăuntric cu celălalt şi îl înţelege. Şi dacă, pentru a nu-l mâhni, îi spui în timp ce suferi: „Mă simt foarte bine”, acela îşi dă seama că suferi şi încearcă să nu te obosească. Iar altul, deşi te vede descurajat şi ameţit, pentru că vrea să te mai reţină, îţi spune: „Te văd, Gheronda, mai bine ca niciodată, te văd foarte sănătos”. Şi ar fi oarecum îndreptăţit, dacă ar avea măcar vreo problemă serioasă. Cel mărinimos, dimpotrivă, şi să aibă nevoie, spune: „Gheronda, doar o binecuvântare vreau să-mi dai! Nu vreau să te reţin”. Pe unul ca acesta din urmă îl opresc lângă mine, şi ochii i se umplu de lacrimi. Iar el zice: „Gheronda, mai bine să plec, căci te văd obosit”. Ei, cum să nu primească ajutor dumnezeiesc unul ca acesta?

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Ed. Evanghelismos, București, 2007, p. 261)