Obstacole în calea rugăciunii
Nici munca, nici tumultul, nici tentaţiile nu împiedică rugăciunea; ceea ce împiedică rugăciunea este superficialitatea vieţilor noastre.
Nici munca, nici tumultul, nici tentaţiile nu împiedică rugăciunea; ceea ce împiedică rugăciunea este superficialitatea vieţilor noastre. Nu putem să ne rugăm decât lăuntric, decât dacă suntem deschişi acesteui element de profunzime. Dacă viaţa noastră este o apă de ploaie, n-are cum să fie şi o viaţă de rugăciune. Nici în facilitate nu există rugăciune. Atât timp cât viaţa este foarte uşoară şi nu prezintă nicio problemă, nu ai de ce să cauţi un sprijin. Rugăciunea încearcă să rezolve problemele vieţii, ori ele nu există într-o viaţă comodă, aşa că nu ai de ce să adresezi o rugăciune de cerere, nu ai pentru cine să mijloceşti, nici măcar nu ai pentru ce să-I mulţumeşti lui Dumnezeu şi nu ai nici măcar un punct comun cu El.
Un alt obstacol în calea rugăciunii e reprezentat de faptul că astăzi, foarte mulţi oameni, şi creştinii, de asemenea, trăiesc într-o lume care seamănă cu o lume de lucruri. Chiar şi aproapele nostru rămâne un lucru până nu descoperim în străfundurile fiinţei sale faptul că este chemat şi el să veşnicească. Şi dacă trăim într-o lume a lucrurilor, Îl vom căuta pe Dumnezeu tot printre lucruri...însă nu-L vom găsi. Dumnezeu nu este printre toate obiectele care ne înconjoară, nu este nici măcar în aproapele nostru în maniera în care gândurile sau emoţiile sale coincid cu prezenţa sa în spaţiu: El este de găsit într-o adâncime metafizică şi duhovnicească.
Sunt două lucruri care sunt absolut necesare, fără de care nicio relaţie cu Dumnezeu nu este posibilă şi care sunt distruse într-un număr frapant de cazuri de pervertirea şi secularizarea a două noţiuni: aceea de iubire şi aceea de frumuseţe. Sunt două noţiuni profanate. O persoană care n-a învăţat să recunoască frumosul şi nu ştie ce e iubirea, iubirea vie, plină de tandreţe şi de naturaleţe, nu are nicio şansă să ajungă la o iubire supra-naturală. Noi trebuie să devenim mai întâi oameni...şi apoi sfinţi.
Să ne întrebăm: Cum ne regenerăm fiecare dintre noi? Ce facem noi pentru asta? Dacă avem un aparat cu acumulator pentru încălzit camera, ştim exact ce trebuie să facem: înmagazinăm electricitate în timpul zilei pentru ca el să dea căldură seara. Noi cum facem?
(Cuvânt rostit de mitropolitul Antonie Bloom pe 13 noiembrie 1968 într-o capelă studenţească din Louvain-la-Neuve, Belgia)
Omul robit de păcate – o vedenie a Sfântului Nifon
Să păstrăm evlavia în biserică pentru a nu-i întrista pe sfinții îngeri
Traducere și adaptare:Sursa:pagesorthodoxes.netCitește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro