Ogorul inimii noastre

Noua viaţă în care ai intrat se aseamănă cu cea a grădinarului. Pământul pe care-l lucrează l-a primit de la Dumnezeu, ca şi seminţele, căldura soarelui, ploaia şi creşterea.

Noua viaţă în care ai intrat se aseamănă cu cea a grădinarului. Pământul pe care-l lucrează l-a primit de la Dumnezeu, ca şi seminţele, căldura soarelui, ploaia şi creşterea. Dar munca îi este hărăzită lui însuşi. Dacă lucrătorul câmpului vrea să obţină o recoltă bogată, trebuie să asude din zori şi până-n seară, să cureţe, să plivească, să ude şi să stropească, pentru că semănăturile sunt ameninţate de multe primejdii.

Lucrarea nu trebuie să înceteze niciodată, el trebuie să fie tot timpul treaz, veghetor, pregătit: şi cu toate acestea, recolta atârnă în ultimul rând de vreme, adică de Dumnezeu. Ţarina pe care noi suntem puşi să o îngrijim şi s-o păzim este ogorul propriei noastre inimi; recolta este viaţa veşnică.

(Tito Colliander, Calea Asceţilor, traducere de părintele Dan Bădulescu, Editura Scara, Bucureşti, 2002, p. 9)

De la același autor

Ultimele din categorie