Om şi milă, om şi omenie…

În lumea aceasta, dragostea pentru om şi fiinţă trebuie să aibă precădere faţă de aceea pentru ştiinţă, civilizaţie, forme politice, pentru că toate acestea nu sunt decât manifestări schimbătoare ale vieţii şi sunt, firesc, în slujba omului, expresie superioară şi permanentă a vieţii de aici. Cei ce fac aceste inversiuni devin, de cele mai multe ori, lipsiţi de sentimentul milei, lipsiţi de omenie.

Cei ce se socotesc tari şi superiori în lipsa lor de milă sunt infirmi moral; ei nu înţeleg şi nu trăiesc omeneşte. Legătura noastră de destin, izvorâtă din natura comună, nu ne dă putinţa să ne izolăm în faţa suferinţei aproapelui şi nici măcar s-o ignorăm. Noi trebuie să fim în viaţa aceasta aşa cum este ea, adică în lipsa şi suferinţa obştească pe care o cuprinde. Nu o părăsim decât descalificându-ne. Prezenţa în ea este necesară pentru a lupta la transformarea ei.

Un derivat al acestei rătăciri este acela al denaturării dragostei şi falsei sale orientări. În lumea aceasta, dragostea pentru om şi fiinţă trebuie să aibă precădere faţă de aceea pentru ştiinţă, civilizaţie, forme politice, pentru că toate acestea nu sunt decât manifestări schimbătoare ale vieţii şi sunt, firesc, în slujba omului, expresie superioară şi permanentă a vieţii de aici. Cei ce fac aceste inversiuni devin de cele mai multe ori lipsiţi de sentimentul milei, lipsiţi de omenie.

Omenia este legată esenţial de milă. Nici o viaţă morală şi nici o etică nu pot fi întemeiate fără prezenţa şi experienţa interioară a milei.

Oamenii întăriţi, purtătorii de bine trăiesc adânc mila şi o folosesc; ei luptă împotriva răului şi fac să rodească suferinţa. Om şi om – fiinţe, fraţi de destin şi slujitori ai lui Dumnezeu. Om şi milă, om şi omenie.

Mila este o lege interioară şi o cale către plinătate. Mila, aplecare cu dragoste asupra durerilor altora, arată că omul are o cerească împărtăşire.

(Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, pp. 94-95)

De la același autor

Ultimele din categorie