Omul nu a fost creat să sufere, ci să iubească

Cuvinte duhovnicești

Omul nu a fost creat să sufere, ci să iubească

    • Omul nu a fost creat să sufere, ci să iubească
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Că tot ce e făcut de Dumnezeu este în întregime bun și nu are nici urmă de rău o rostește răspicat Cartea Facerii, unde despre fiecare lucru în parte, odată creat, se spune: „Și a văzut Dumnezeu că este bun” (Facerea 1, 4, 8, 10, 12, 18, 21); iar la sfârșit, despre toate împreună iarăși zice: „Și a privit Dumnezeu toate câte a făcut și iată, erau bune foarte” (Facerea 1, 31).

Dumnezeu nu voiește nicicum suferința și aceasta se vede limpede din faptul că nici n-a creat-o dintru început și nici n-a pus-o mai apoi în creația Sa. E străină de cele menite omului și celorlalte făpturi prin planul dumnezeiesc, așa cum se arată el de la facere și până în veșnicie.

Că tot ce e făcut de Dumnezeu este în întregime bun și nu are nici urmă de rău o rostește răspicat Cartea Facerii, unde despre fiecare lucru în parte, odată creat, se spune: „Și a văzut Dumnezeu că este bun” (Facerea 1, 4, 8, 10, 12, 18, 21); iar la sfârșit, despre toate împreună iarăși zice: „Și a privit Dumnezeu toate câte a făcut și iată, erau bune foarte” (Facerea 1, 31), întărind astfel că toate cele create de El sunt foarte bune.

(Jean-Claude Larchet, Dumnezeu nu vrea suferința omului, Editura Sophia, București, 2008, p. 13)