Misterioasă și plină de înțelepciune divină este marea operă de mântuire întreprinsă de Fiul lui Dumnezeu în lume! Nimic nu se pierde din vedere când e vorba de salvarea unui suflet! Ocările, vătămările sau clevetirile, care în fond nu sunt decât o revărsare de ură diabolică, sunt întoarse și folosite de Dumnezeu pentru tămăduirea sufletului de boala mândriei și lăcomiei, iar însăși boala trupului o îngăduie și o trimite Domnul aleșilor Săi pentru a le mijloci un prețios mărgăritar duhovnicesc: aducerea aminte de moarte. Iar în clipa în care creștinul s-a împăcat cu gândul morții, fiind în stare să spună o dată cu Apostolul: „Doresc să mă despart de trup și să fiu împreună cu Hristos” , în acest moment el a rupt ultimul fir cu care egoismul său îl țintuia de lumea păcatelor.

Analizând această terapeutică divină, putem face următoarea asemănare: bolile sufletești, provocate de căderea primului om în păcat, sunt vindecate de bolile trupești, care, în ultimă analiză, nu sunt decât rezultatul aceluiași păcat. Acest caz se aseamănă cu vindecarea omului mușcat de șarpe prin veninul altui șarpe turnat pe rana proaspătă, așa cum fac negrii din Africa, sau cu vindecarea omului mușcat de un câine turbat prin inocularea acelorași microbi ai turbării în organismul bolnavului.

(Arhimandritul Paulin Lecca, Adevăr și Pace, Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, p. 56)