Paguba noastră constă în faptul că împrăștiindu-ne gândurile ne pierdem atenția, iar mintea începe să rătăcească neștiind pe unde o face. Deși stăm la rugăciune, ea totuși se întrerupe. Ce e de făcut? Toți spun unul și același lucru: când te dezmeticești, întoarce-te iarăși în inimă și începe de acolo să strigi pentru ca mintea să nu se rătăcească din nou. De vei scăpa iarăși mintea afară, fă după cum am spus. Și tot așa de fiecare dată.

Va înceta, oare, vreodată această rătăcire a minții? Sigur că va înceta. Mi se pare că dacă în această luptă vom recurge la osândirea de sine și vom cere de la Domnul trezvie, atunci Domnul, văzând căutarea noastră cea cu răbdare și dorirea sinceră a trezviei, ne va ajuta după mila Sa.

(Arhiepiscopul Antonie de Golânsk și Mihailovsc, Calea rugăciunii lăuntrice, Manualul isihiei, Editura Bunavestire, Galați,  2003, p. 68)