A plânge cu cei ce plâng

Unul se duce să-și spună durerea sa la un oarecare, dar acela nu vrea să-l asculte, ca să nu se lipsească de bucuria sa. Poate simula că este grăbit sau să schimbe vorba ca să-și păstreze pacea. Dar aceasta este ceva cu desăvârșire satanic.

Părinte, când cineva are o problemă și vine și o spune iarăși și iarăși, chiar atunci când problema lui s-a rezolvat oarecum, ce trebuie să faci?

Prima dată se justifică să spună. Să spună, să stea cu orele. Atunci trebuie să-l asculți. Dacă nu-l asculți, va crede că te îngreuiezi de el sau nu-l înțelegi. După aceea însă, dacă va continua să spună mereu aceleași lucruri, să-i spui: „Acum nu te mai ascult, nu pentru că nu te-aș putea asculta, ci pentru că aceasta nu te ajută. Tu și vara o faci iarnă. Acum ești mai bine; este primăvară. Peste puțin va veni vara. Tu te gândești vara la frigurile iernii și răcești”.

Uneori însă, se obser­vă următorul lucru chiar și în relațiile dintre oamenii duhovnicești. Unul se duce să-și spună durerea sa la un oarecare, dar acela nu vrea să-l asculte, ca să nu se lipsească de bucuria sa. Poate simula că este grăbit sau să schimbe vorba ca să-și păstreze pacea. Dar aceasta este ceva cu desăvârșire satanic. Ca și cum ar muri cineva alături de mine și eu să merg mai departe și să cânt. Unde este „a plânge cu cei ce plâng” (Romani 12, 5)? Mai ales atunci când este vorba de subiecte bisericești serioase și, ca creștin, nu ia parte la neliniștea celuilalt, atunci omul acesta nu ia parte la Trupul Bisericii.

(Cuviosul Paisie AghioritulCuvinte duhovnicești, vol.2: Trezire duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 138-139)

De la același autor

Ultimele din categorie