Poți fi omul ideal al Bisericii – crede în biruința finală a binelui!
Biserica lui Hristos şi-a văzut până acum idealul împlinit în Persoana lui Mesia, în profeţii ei, în apostolii ei, în sfinţii, în eroii şi-n înţelepţii ei. Cu toate că idealurile ei au devenit realitate, Biserica există pentru a-i ajuta pe toţi oamenii să ajungă la desăvârşire.
Cine este mesia? „Mesia” este omul care vede că Dumnezeu este prezent în viaţa lui, în toate cele din jurul lui şi crede în cea din urmă stăpânire a puterii binelui în lume.
Cine este profet? „Profet” este omul plin de curaj, datorită prezenţei lui Dumnezeu în viaţa lui, şi plin de putere, graţie credinţei lui în biruinţa finală a puterii binelui.
Cine este erou? „Erou” este omul care în adâncul sufletului său este convins că la sfârşitul istoriei lumii binele va birui răul. Este omul care toată viaţa lui apără şi slujeşte fără teamă binele.
Cine este înţelept? „Înţelept” este cel care-şi înalţă mintea la Dumnezeu şi inima lui arde de credinţa în biruinţa finală a puterii binelui.
Cine este omul ideal al Bisericii? Omul ideal al Bisericii este cel evlavios, care-L iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu, care crede în biruinţa finală a puterii binelui. Biserica, până când vede un asemenea om în spaţiul Ei nu are linişte şi mustră cu stăruinţă. Însă, chiar şi atunci când găseşte un asemenea om, Biserica nu încetează să mustre. Îşi manifestă nemulţumirea neîmplinirii până când toate mădularele ei îl vor urma în desăvârşire pe cel drept.
Omul ideal al Bisericii nu este ceva imposibil, nici ceva de neatins. Dimpotrivă, apare de multe ori în istoria omenirii. Biserica lui Hristos şi-a văzut până acum idealul împlinit în Persoana lui Mesia, în profeţii ei, în apostolii ei, în sfinţii, în eroii şi-n înţelepţii ei.
Cu toate că idealurile ei au devenit realitate, Biserica există pentru a-i ajuta pe toţi oamenii să ajungă la desăvârşire. Biserica nu va înceta să-i mustre cu dragoste pe oameni şi să-i călăuzească prin cele mai potrivite mijloace pe calea desăvârşirii. Glasul Bisericii este însă veşnic şi statornic, se repetă şi este auzit de veacuri spunând: „Biruinţa finală aparţine binelui!”.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Omilii despre pocăință, dragoste și optimism, Traducere din limba greacă de prezbitera Iuliana și pr. Iulian Eni, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 177-178, 186)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro