Să nu credeți orice auziți

Clevetirea este foarte rea. De aceea diavolul se numește și clevetitor. Clevetește. Una spune unuia, alta celuilalt și pricinuiește sminteală.

Nu credeți ușor cele ce le auziți, pentru că sunt unii care le spun așa cum le înțeleg ei. Odată a mers cine­ va la Hagi-efendi (așa-l numeau pe Sfântul Arsenie Capadocianul locuitorii Farasei) și i-a spus: „Să am binecuvântarea Sfinției Tale, Hagi-efendi, acolo sus s-au adunat o sută de șerpi”. „O sută de șerpi? Cum de s-au aflat acolo?” s-a mirat Sfântul Arsenie. „Ei, să nu fi fost o sută, dar cincizeci sigur erau”. „Cincizeci de șerpi?!”. „Douăzeci și cinci erau sigur”. „Ai auzit vreodată să se adune do­uăzeci și cinci de șerpi?” îi spune Sfântul. Apoi acela îi spune că trebuie să fi fost neapărat zece. „Bine”, îi spu­ne Sfântul, „dar ce, au avut conferință de s-au adunat zece șerpi? încetează! Nu este cu putință!”. „Să fi fost vreo cinci”, spune atunci acela „Cinci?” „Doi tot au fost”. După aceea îl întreabă Sfântul Arsenie: „I-ai vă­zut?” „Nu”, spune acela, „i-am auzit cum făceau ssss....printre crengi”. Se poate să fi fost și vreo șopârlă... Eu din câte aud, niciodată nu trag concluzii fără să cerce­tez. Unul poate spune ceva ca să judece, altul o spune numai ca să se afle în treabă, iar altul cu scop.

Cât de pricinuitori de sminteală sunt unii! În Konița erau doi prieteni foarte buni. În sărbători și în Du­minici niciodată nu umblau prin oraș, ci veneau la mă­năstire în Stomio, mai și cântau la strană. După aceea urcau pe munte, pe Cămila (vârf al Pindului care are formă de cămilă). Într-o zi, un ins pervers le-a pus sminteală. Se duce la unul și-i spune: „Știi ce a spus acela despre tine? Aceasta și aceasta”. Se duce apoi și la celălalt și-i spune: „Știi ce a spus despre tine acela care îți este și prieten? Aceasta și aceasta”. Imediat amândoi au devenit fiare și au făcut un mare scandal în mănăstire! Între timp, cel ce a aprins fitilul a plecat, iar aceștia continuau să se certe. Cel mai mic era și puțin nervos și ocăra pe cel mai mare. „Acum ce să fac?” îmi spun. „Ce poate face diavolul!” Mă duc și-i spun celui mai mare: „Ascultă, el e mai mic! Și pentru că e puțin nervos, nu-l lua în nume de rău. Cere-i iertare!” „Părinte, ce iertare să-i cer”, îmi spune, „nu vezi cum mă ocărăște? Eu nu am nici măcar idee de cele ce îmi spune”. Mă duc atunci la cel mai mic și îi spun: „Ascultă, este mai mare, lucrurile nu sunt așa cum le vezi tu. Du-te și-i cere iertare!”. Acela sare în sus, și începe să-mi strige: „O să ne certăm și noi, Părinte!” „Hai să ne certăm, bre, Pantelimoane! Dar lasă-mă pu­țin să mă pregătesc...”, i-am spus și am plecat. Afară de mănăstire aveam niște lemne lungi ca să împrejmuiesc grădina. Mă duc, iau de la vreo 400 m depărtare un lemn de aproape 5 m și încet-încet îl târăsc după mine, ca să-l fac să râdă. Acela a auzit că îl târăsc, dar de unde să-și închipuie pentru ce îmi trebuie? Am in­trat în curte târând lemnul, până am ajuns lângă prid­vor. „Hai, bre, Pantelimoane, să ne certăm!” îi spun. Au izbucnit în râs amândoi, când au înțeles pentru ce am adus lemnul. Aceasta a fost! S-a spart gheața! A crăpat diavolul. „Sunteți în toate mințile?” le spun. „Ce în­seamnă acestea?” Și s-au împrietenit din nou.

– Clevetirea s-a făcut în aceeași zi?

– Da, și se ocărau urât. Vezi ce face diavolul? Ace­la poate îi invidia că erau așa de buni prieteni, ca frații. A bârfit pe unul la celălalt și a plecat. Clevetirea este foarte rea. De aceea diavolul se numește și clevetitor. Clevetește. Una spune unuia alta celuilalt și pricinuiește sminteală. Și ai văzut, sărmanii de ei, au crezut și s-au încăierat.

– Intenționat le-a spus acela?

– Da, ca să-i despartă din... „dragoste”, nu din „invidie”...

(Cuviosul Paisie AghioritulCuvinte duhovnicești, vol. 2, Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 70-72)

De la același autor

Ultimele din categorie