Limba este făcută de Dumnezeu să vorbească numai cele bune și cele spre slavoslovia lui Dumnezeu și cele de trebuință.
Cine-și păzește limba sa are mare liniște sufletească. Limba este făcută de Dumnezeu să vorbească numai cele bune și cele spre slavoslovia lui Dumnezeu și cele de trebuință. Că nu ne-a făcut Dumnezeu să fim muți. Te-a întrebat cineva, și-a cerut un lucru, ți-a cerut un sfat, trebuie să vorbești cu soția, cu copiii: „O să facem un gard, o să mergem la târg…”, mă rog, ce ai de făcut. Dar când vin cele rele oprește-te, pentru că prin cele ce am vorbit ne legăm înaintea lui Dumnezeu cu limba noastră. Și acum ni se pare o glumă, dar dacă nu ne-am mărturisit sau dacă ne-am mărturisit și n-am făcut canonul, apoi ne așteaptă dincolo osândă.
(Ne vorbește părintele Cleopa – vol 14, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 79)

Despre Arhimandritul Cleopa Ilie
Arhimandritul Cleopa Ilie a fost unul dintre marii duhovnici ai Moldovei. S-a născut pe 10 aprilie 1912, la Sulița, Botoșani, și a trecut la Domnul pe 2 decembrie 1998. A fost arhimandrit și stareț al Mănăstirii Sihăstria Neamțului. Părintele Patriarh Daniel l-a numit „dar al lui Dumnezeu pentru poporul român”. Și-a dedicat întreaga viață nevoinței, rugăciunii și pocăinței. Prin predicile sale, a ajutat mulți oameni să se întoarcă la credință și să își schimbe viața. ...