Prin rugăciune intrăm în viaţa dumnezeiască

Când inima noastră e plină de dragoste pentru Dumnezeu, atunci suntem pe deplin conştienţi de apropierea noastră de El.

Atotputernicul Dumnezeu ne cheamă din nimic. Prin firea noastră suntem făcuţi din nimic; însă chiar şi de la Dumnezeu aşteptăm consideraţie şi atenţie. Dintr-o dată însă Cel Atotputernic Se descoperă pe Sine însuşi într-o smerenie nemărginită. Vedenia inundă întreaga noastră fiinţă şi instinctiv ne aplecăm în adoraţie. Chiar şi aceasta nu pare a fi îndeajuns; oricât de mult vom încerca să ne smerim înaintea Lui, nu va fi îndeajuns faţă de smerenia Lui.

Rugăciunea către acest Dumnezeu al iubirii şi smereniei se ridică din adâncurile fiinţei noastre. Când inima noastră e plină de dragoste pentru Dumnezeu, atunci suntem pe deplin conştienţi de apropierea noastră de El, chiar dacă ştim foarte bine că suntem doar pământ şi ţărână (cf. Facere 3, 19).

Cu toate acestea, în înfăţişarea văzută a firii noastre, Dumnezeu Cel nemuritor a zugrăvit asemănarea Fiinţei Sale nevăzute şi astfel putem sesiza veşnicia. Prin rugăciune intrăm în viaţa dumnezeiască; şi Dumnezeu rugându-se în noi e viaţa cea necreată care ne inundă. Făcându-ne după chipul Său şi după asemănarea Sa, Dumnezeu ne-a aşezat înainte nu ca o lucrare a Sa în întregime supusă Lui, ci ca un fapt dat (datum) chiar şi pentru El ca fiinţe libere. Şi în virtutea acestui fapt, relaţiile dintre om şi Dumnezeu sunt bazate pe principiul libertăţii. Când abuzăm de această libertate şi păcătuim, atunci întoarcem spatele lui Dumnezeu. Această libertate de a întoarce spatele lui Dumnezeu e aspectul negativ, tragic al voinţei libere, dar e o condiţie indispensabilă ca noi să ne putem împărtăşi de o viaţă cu adevărat dumnezeiască, viaţă care nu poate fi predeterminată.

Avem două alternative diametral opuse: fie să-L refuzăm pe Dumnezeu, ceea ce este însăşi esenţa păcatului, fie să ne facem fii ai lui Dumnezeu. Pentru că suntem făcuţi după asemănarea cu Dumnezeu, dorim în chip firesc desăvârşirea dumnezeiască care este în Tatăl nostru. Şi atunci când îi urmăm, nu ne supunem dictaturii unei puteri exterioare, ci ascultăm pur şi simplu imboldul nostru de a ne asemăna desăvârşirii Lui. „Fiţi voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este!” (Matei 5 , 48).

(Arhim. Sofronie Saharov, Rugăciunea, experiența Vieții Veșnice, Editura Deisis, p. 77-78)

 

 

 

Ultimele din categorie