Așadar a răspunde chemării lui Hristos, ar fi atins de cuvintele Lui sfinte înseamnă a tresări din amorțeala de care suntem cuprinși cu toții pentru a înțelege că suntem bolnavi, că suntem muritori, că nu suntem ceea ce ar trebui să fim. Înseamnă să înțelegem că toate sunt deșertăciune – nu pentru că nu ar fi frumoase, nu pentru că nu ar fi adânci și cuprinzătoare, ci pentru că, așa cum le vedem noi, și cum le trăim în această viață pământească, ele nu pot rămâne veșnice, ele vor dispărea. Și, din această cauză, Înțeleptul Solomon le numește deșertăciune. Deșertăciune nu sunt doar bogățiile materiale, deșertăciune nu este doar slava lumii, ci deșertăciune sunt toate gândurile și aspirațiile noastre cele mai de taină, toate îndrăgostirile noastre, toate uimirile noastre omenești, pentru că ele, într-o bună zi, dispar.