Descoperirea psihologiei, care a avut loc în Apus, a fost rezultatul deznădejdii omului occidental, datorate lepădării şi dispreţuirii întregii predanii trezvitoare a Bisericii. Pentru omul occidental, care se înstrăinase de tradiţia isihast-trezvitoare, psihologia a fost o minunăţie. Nu este însă şi cazul ortodoxului. Dacă Părinţii ar fi trăit astăzi, s-ar fi uimit de minunarea omului faţă de aceste teorii. La fel ca şi nevoitorii contemporani, Părinţii care cunosc din trăire starea lăuntrică a sufletului, meşteşugurile diavolului şi manifestările „omului celui vechi", ca şi energiile harului lui Dumnezeu, socotesc descoperirile psihologiei relativ neinteresante, căci, pentru cel care primeşte cunoaşterea desăvârşită, o cunoaştere mediocră este prea puţin însemnată. Pe cât de mare este deosebirea între înţelepciunea omenească şi înţelepciunea dumnezeiască, la fel de mare este şi deosebirea între psihoterapia omenească şi cea ortodoxă.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Boala şi tămăduirea sufletului în tardiţia ortodoxă, Editura Sofia,  p. 48)