De iubire sunt legate toate poruncile lui Dumnezeu. Atunci când Mântuitorul a fost întrebat de un oare­care cărturar care este cea dintâi porun­că din Lege, i-a răspuns: „Să iubeşti pe Dumnezeul tău din tot cugetul tău, din tot sufletul tău, şi din toată puterea ta, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi." Toa­tă Evanghelia este o poveste de iubire. Toată viaţa noastră se construieşte şi poate avea un rost doar pornind de la iubire şi sfârşind în iubire.

Cu toate acestea, este foarte greu să vorbeşti despre iubire. Este greu nu pen­tru că iubirea ar fi grea, ci pentru că noi, prin cădere, ne-am îndepărtat atât demult de ea, încât cu anevoie mai înţele­gem despre ce este vorba. Atât de mult ne-am îndepărtat de Dumnezeu şi de starea noastră normală, aceea de a iubi, încât iubirea, în drumul către desăvârşi­re, către Dumnezeu, pe care trebuie să-l săvârşească orice om, este pusă de Sfân­tul Ioan Scărarul în Scara sa ca ultimă treaptă. Şi noi cu uimire şi cutremur, şi nu fără o oarecare deznădejde, putem descoperi cât de anevoios este drumul până la iubire, câte trepte duhovniceşti trebuie să parcurgem până a o cunoaşte, trepte pe care noi suntem departe nu doar de a le fi călcat, ci chiar de a le fi gândit.

(Ieromonah Savatie Baştovoi, A iubi înseamnă a ierta, Ed. Cathisma, Bucureşti, 2006, p. 12)