Rugăciunea lui Iisus – să o zici o dată și să nu mai termini niciodată!
„De câte ori să zic?”, m-a întrebat cineva. I-am răspuns: „Să zici o dată și să nu mai termini niciodată!”.
Încercați să ziceți: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Dar țineți minte: n-are nicio valoare dacă vorbești. Ea se numește în trei feluri: Rugăciunea minții, Rugăciunea lui Iisus și Rugăciunea minții în inimă – nu-i corect rugăciunea inimii. În orice moment vin atacuri, noaptea vin ispite; le gonești cu precizie. Dar păstrați taina. Nu faceți ca găina: a făcut și ea un ou și se aude în toată curtea. În felul acesta s-au străbătut și pustiile și pușcăriile, cu o rugăciune tainică.
„De câte ori să zic?”, m-a întrebat cineva. I-am răspuns: „Să zici o dată și să nu mai termini niciodată!”.
Bunăoară, știi că Psaltirea este foarte bună și te apuci să o citești din scoarță în scoarță. Lipsă de dreaptă socoteală. S-a constatat că diavolului nu prea îi convine cititul la Psaltire. Eu recomand o catismă în 24 de ore. Două catisme dacă-i mai avansat. Trei catisme dacă-i prea avansat. Te bagi singur la adânc și dai bătălie... Poți să birui, dar să știi să înoți, să știi să birui. (Părintele Arsenie Papacioc)
(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 119)
„Este foarte important să te rogi pentru tine, dar și mai important este să te rogi pentru alții”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro