Rugăciunea e deschidere iubitoare desăvârşită pentru Cuvântul şi totodată răspuns disponibil dat Acestuia

De ce vor demonii să lucreze în noi nebunia/lăco­mia pântecelui, desfrânare, iubire de arginţi, mânie, ranchiună şi celelalte patimi decât pentru ca mintea, îngroşându-se de la ele, să nu se mai poată ruga cum trebuie?

„De ce vor demonii să lucreze în noi nebunia/lăco­mia pântecelui, desfrânare, iubire de arginţi, mânie, ranchiună şi celelalte patimi decât pentru ca mintea, îngroşându-se de la ele, să nu se mai poată ruga cum trebuie? Căci o dată declanşate patimile părţii iraţio­nale nu o mai lasă să se mişte raţional (logikos) şi să caute Cuvântul/Raţiunea lui Dumnezeu".

Pentru avva Evagrie activitatea naturală (adică potrivit creaţiei) a intelectului este rugăciunea. Rugăciunea însă este un „urcuş spre Dumnezeu", care culminează într-o con­vorbire familiară (homilia) cu Dumnezeu, adică „fără mijlocirea cuiva", „ca şi cu un tată". Ceea ce Evagrie numeşte aici „în chip raţional", „logikos", înseamnă a ne mişca potrivit menirii noastre creaturale, care constă tocmai în căutarea lui Dumnezeu-Logosul.

Rugăciunea e deschidere iubitoare desăvârşită pentru Cuvântul şi totodată răspuns disponibil dat Acestuia. De aceea omul îşi poate dezvolta pe deplin înzestrarea sa cu Logos doar în rugăciune. Şi tot de aceea nimic nu este mai insuportabil pentru ispititorul, decât un om care se roagă. Şi el va pune în lucrare toate vicleniile de care e în stare pentru a-l împiedica de la asta!

Nu e aici locul să dezvoltăm foarte bogata învăţătură a lui Evagrie despre rugăciune. E de ajuns să ştim că patimile, şi mai ales nebunia/lăcomia pântecelui, în­seamnă o „îngroşare" sau „adormire" a minţii omeneşti contrară naturii. Efectul lor e recăderea omului în sine însuşi, pervertirea şi înstrăinarea lui de Dumnezeu şi prin aceasta privarea lui de CUVÂNTUL. Pentru că rugă­ciunea înseamnă să „te apropii imaterial de Cel Imate­rial" , adică — aşa cum reiese din context — fără mijlo­cirea vreunei creaturi sau chiar şi numai a vreunei reprezentări mentale. O asemenea concepţie despre rugăciu­ne nu înseamnă în nici un caz o duşmănie faţă de trup sau faţă de creaţie, ci e vorba ca şi la Meister Eckhart („fără mod spre Cel fără mod") de un acces nemijlocit la Dumnezeu relaţia personală dintre eul omului şi Tu-ul lui Dumnezeu.

(Ieroschimonah Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui — ştiinţa și învăţătura Părinţilor pustiei despre mâncat şi postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, pp. 83-84)

De la același autor

Ultimele din categorie