Din toate faptele sufletului, cea mai puternică este rugăciunea care-l face pe om să împlinească lucruri mai presus de fire. Acest adevăr nu va fi înțeles de cei ce nu se roagă și mai ales care nu s-au rugat niciodată. Rugăciunea este o lucrare duhovnicească nevăzută. Nu totdeauna se pot explica faptele ce ajung pe tărâm duhovnicesc. În ce chip se întinde lucrarea rugăciunii din lumea pământească până la lumea nevăzută, a duhurilor? Cum poate rugăciunea unuia viu să facă a se naște în alt suflet simțământul dorit? Vedem în toate zilele dovezi despre acest adevăr: te rogi pentru o ființă ce-ți este scumpă, și cererea ta este ascultată, bolnavul se vindecă, primești vești de la cel plecat ș.a.

Dacă cererile noastre exprimate în rugăciune s-au îndeplinit pentru un suflet ce se găsește într-o țară îndepărtată, ce poate să împiedice ca cererile noastre să nu se îndeplinească și pentru sufletele ce locuiesc în țara de dincolo de mormânt, țară ce este numai o parte din patria tuturor ființelor duhovnicești? Influența rugăciunii asupra sufletelor este aceeași, oricare ar fi locul locuinței lor, însă felul în care lucrează această influență este mai presus de înțelegerea noastră; noi trebuie numai să credem în aceasta, căci scris este: „Cereți și vi se va da vouă” (Luca 11, 9).

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 243-244)