Când te rogi în biserică, să stai în poziție de rugăciune. La asta te va ajuta dacă ții ochii închiși. Să-i deschizi numai dacă te cuprinde somnul sau trândăvia. Atunci să-ți îndreptezi privirea la vreo icoană sau la lumânarea care arde în fața ta.

Dacă în ceasul rugăciunii vei fi înrobit de cugete, smerește-te și cere-ți iertare zicând: „Am păcătuit, Doamne, cu cuvântul, cu mintea, cu fapta și cu toate simțurile mele”.

Nevoiește-te încontinuu împotriva risipirii minții. Altfel, sufletul tău, prin lucrarea diavolului, se va depărta de pomenirea și iubirea lui Dumnezeu, după cum spune Sfântul Macarie: „Toată grija vrăjmașului nostru constă în a depărta cugetul nostru de la pomenirea lui Dumnezeu, de la frica și iubirea noastră către Acesta”.

Când mintea și inima se unesc în rugăciune și cugetele nu se risipesc, atunci harul dumnezeiesc luminează și încălzește sufletul și o bucurie și pace tainică îl inundă pe de-a-ntregul pe omul lăuntric. Suntem, de asemenea, datori să-I punem înainte toate cugetele, cuvintele și faptele noastre și să ne străduim așa încât toate să-i slujească doar voii Lui.

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, 2005, p. 320)