Rugăciunea reprezintă legătura noastră permanentă cu Dumnezeu. Plecăm de la "Doamne, ajută-ne!", până la Psalmul 50. La toate rugăciunile, mai grele sau mai uşoare, să fie apartenenţa inimii în totalitate la ceea ce spune graiul.
- Ce rol hotărâtor are rugăciunea în viaţă şi mai ales în suferinţă, în închisoare?
- Rugăciunea reprezintă legătura noastră permanentă cu Dumnezeu. Plecăm de la "Doamne, ajută-ne!", până la Psalmul 50. La toate rugăciunile, mai grele sau mai uşoare, să fie apartenenţa inimii în totalitate la ceea ce spune graiul.
- Cum vă rugaţi în cei peste 20 de ani de puşcărie, dacă acceptaţi să ne spuneţi această mare taină a inimii?
- Rugăciunea noastră în puşcărie, ca şi în viaţa de mai târziu, curgea limpede ca apa unui izvor, în care-i spui lui Dumnezeu, direct, tot ce te doare. Simţeai totdeauna că Dumnezeu aude şi te ajută să suporţi greutatea.
- Aţi cunoscut oameni în închisoare care se rugau mult, cu lacrimi?
- Da. Doi ţărani: Tudor Popescu de lângă Podu Iloaei, Iaşi şi Ion Moldoveanul de lângă Cluj. Le strălucea faţa când se rugau. De ce? Se predau total rugăciunii şi prin ea lui Dumnezeu.
(Pr. Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinței. Evocări din trecut, Cartea Moldovei, Chișinău, 1995, pp. 6-7)
Despre Pr. Dimitrie Bejan
Părintele Dimitrie Bejan a fost unul dintre marii mărturisitori și supraviețuitori ai temnițelor comuniste. Din 1942 până în 1948 a trecut prin mai multe lagăre sovietice, iar după 1948 a fost închis în pușcăriile țării natale tocmai pentru că susținuse în fața bolșevicilor adevărul că Basarabia și Bucovina sunt pământ românesc. Eliberat abia în 1964, este urmărit și prigonit de comuniști până după 1990, timp în care rugăciunile și sfaturile sale au întărit pe o mulțime de preoți și credincioși care îl cercetau. În septembrie 1995 trece la Domnul, lăsându-ne câteva dintre cele mai cutremurătoare mărturii ale perioadei comuniste.
