Rugăciunea noastră în pușcărie, ca și în viața de mai târziu, curgea limpede ca apa unui izvor, în care-I spui lui Dumnezeu, direct, tot ce te doare. Simțeai totdeauna că Dumnezeu aude și te ajută să suporți greutatea.
Ce rol hotărâtor are rugăciunea în viață și mai ales în suferință, în închisoare?
– Rugăciunea reprezintă legătura noastră permanentă cu Dumnezeu. Plecăm de la „Doamne, ajută-ne!”, până la Psalmul 50. La toate rugăciunile, mai grele sau mai ușoare, să fie apartenența inimii în totalitate la ceea ce spune graiul.
– Cum vă rugați în cei peste 20 de ani de pușcărie, dacă acceptați să ne spuneți această mare taină a inimii?
– Rugăciunea noastră în pușcărie, ca și în viața de mai târziu, curgea limpede ca apa unui izvor, în care-I spui lui Dumnezeu, direct, tot ce te doare. Simțeai totdeauna că Dumnezeu aude și te ajută să suporți greutatea.
– Ați cunoscut oameni în închisoare care se rugau mult, cu lacrimi?
– Da. Doi țărani: Tudor Popescu de lângă Podu Iloaei, Iași și Ion Moldoveanul de lângă Cluj. Le strălucea fața când se rugau. De ce? Se predau total rugăciunii și prin ea lui Dumnezeu.
(Părintele Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinței. Evocări din trecut, Cartea Moldovei, Chișinău, 1995, pp. 6-7)
Despre Părintele Dimitrie Bejan
Părintele Dimitrie Bejan a fost unul dintre marii mărturisitori și supraviețuitori ai temnițelor comuniste. Din 1942 până în 1948 a trecut prin mai multe lagăre sovietice, iar după 1948 a fost închis în pușcăriile țării natale tocmai pentru că susținuse în fața bolșevicilor adevărul că Basarabia și Bucovina sunt pământ românesc. Eliberat abia în 1964, este urmărit și prigonit de comuniști până după 1990, timp în care rugăciunile și sfaturile sale au întărit pe o mulțime de preoți și credincioși care îl cercetau. În ziua de 21 septembrie 1995 trece la Domnul, lăsându-ne câteva dintre cele mai cutremurătoare mărturii ale perioadei comuniste.
