Să acceptăm viaţa şi lumea fără a încerca să ne creăm o lume artificială

În măsura în care suntem creştini, ne aflăm mereu în stare de tensiune, în angoasă, şi în acelaşi timp în culmea fericirii. E un lucru nebunesc, e ridicol şi totuşi e adevărat: acceptăm întunericul nopţii la fel cum acceptăm strălucirea zilei. 

În măsura în care suntem creştini, ne aflăm mereu în stare de tensiune, în angoasă, şi în acelaşi timp în culmea fericirii. E un lucru nebunesc, e ridicol şi totuşi e adevărat: acceptăm întunericul nopţii la fel cum acceptăm strălucirea zilei. Este necesar pentru aceasta să facem un act de renunţare: dacă mă aflu în Hristos, sunt momente când trebuie să împărtăşesc strigătul Domnului de pe cruce şi agonia Lui în Grădina Măslinilor. Există un fel de a fi învins, chiar în credinţa ta, şi aceasta este una din modalităţile de a împărtăşi agonia Domnului. Socotesc că nu ar trebui să spunem: „Aceasta nu ţi se poate întâmpla!”. Dacă suntem creştini, trebuie, de-a lungul existenţei noastre, să acceptăm viaţa şi lumea fără a încerca să ne creăm o lume artificială.

(Antonie Mitropolit de Suroj, Şcoala Rugăciunii, Sfânta Mănăstire Polovragi, 1994, p. 16)

De la același autor

Ultimele din categorie