O parte din timpul oferit pentru pravilă împarte-l în așa fel încât să atribui o parte și Rugăciunii lui Iisus. Spune o parte din rugăciune înainte de a-ți face pravila și o parte după pravilă. Numărul rugăciunilor și timpul în care să o spui îl apreciezi singur sau după sfatul părintelui duhovnic.

La început nu-ți „prescrie” un număr mare de rugăciuni, dar pe măsură ce te vei îndulci cu ea mai adaugă la acest număr câte puțin. Iar dacă îți va apărea dorința de a zice un număr mare de rugăciuni, atunci nu refuza dorința pe care o ai. Nu trebuie neapărat să fie aceasta ca o pravilă permanentă. Tu să le zici ori de câte ori vei avea acea dorință arzătoare în inimă de a spune un număr mai mare de rugăciuni decât cel stabilit. Nu te strădui să zici cât mai repede rugăciunea.

Spune-o rar și cu îngăduință ca și cum ai sta în fața cuiva important și i-ai cere ceva. Nu te îngriji doar de cuvinte, ci, mai mult chiar, de aceea ca mintea să pătrundă în inimă, și să stea în fața lui Dumnezeu Care este prezent cu o deplină conștientizare a măreției, adevărului și harului pe care-l are. Lucrând această rugăciune, fie în cadrul pravilei, fie aparte, impune-ți o poziție anume: la fiecare rostire a ei fă câte o închinăciune; zece închinăciuni mici și o metanie și tot așa până vei termina.

(Arhiepiscopul Antonie de Golânsk și Mihailovsc, Calea rugăciunii lăuntrice, Manualul isihiei, Editura Bunavestire, Galați,  2003, p. 66)