Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte: păcatele, greșelile, îngustimea vederilor, prejudecățile, neștiința și un lanț cam lung, care prea cumplit ne strânge. Dacă Dumnezeu ni-l iartă, cade lanțul de pe noi și iarăși suntem liberi. Dar Dumnezeu ne dezleagă lanțul nostru care ne chinuiește, numai dacă dezlegăm, mai întâi noi, lanțul în care ținem legați pe frații noștri.

Dacă noi nu iertăm, nici Dumnezeu nu ne iartă. Căci zicem: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum iertăm și noi greșiților noștri”. Deci, dacă noi nu iertăm, neîndurarea noastră întoarce cuvintele rugăciunii pe dos, fară să ne dăm seama, așa: „Doamne nu ne ierta nouă, căci nici noi nu iertăm greșiților noștri” – ceea ce e un blestem. Deci, în această privință, iertarea noastră atârnă mai mult de noi decât de Dumnezeu.

(Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 44)