Să nu ne gândim la Dumnezeu ca la un” El îndepărtat”

 Nu poate fi vorba de rugăciune cât timp există o distanţă precaută, o relaţie rece, atât timp cât există convenţionalism între noi şi Dumnezeu, atât timp cât nu-I putem vorbi, ci trebuie să trecem printr-un complicat şir de cuvinte şi de acţiuni. 

Rugăciunea începe în momentul în care, în loc să ne gândim la un Dumnezeu îndepărtat, la un „El”, la un „Atotputernicul” şi aşa mai departe, te gândeşti la Dumnezeu ca la un „Tu”, ceea ce face ca relaţia ta cu El să nu mai fie una la persoana a treia, ci una la persoanele întâi şi a doua. Nu poate fi vorba de rugăciune cât timp există o distanţă precaută, o relaţie rece, atât timp cât există convenţionalism între noi şi Dumnezeu, atât timp cât nu-I putem vorbi, ci trebuie să trecem printr-un complicat şir de cuvinte şi de acţiuni. Există însă un moment când, în ciuda tuturor acestor convenţii, răzbatem dincolo de ele şi reuşim să vorbim la persoanele întâi şi a doua. Spunem „eu” şi ne aşteptăm ca El să fie „Tu”. Să nu confundăm acest „Tu” cu politicosul şi regescul „voi”, ci să-l lăsăm să fie singularul şi unicul „Tu”.

(Mitropolit Antonie de Suroj, Şcoala rugăciunii, Editura Sophia, Bucureşti 2006, p.130)

Ultimele din categorie