Sensul luptei cu gândurile
Privind la acest război lăuntric ce se dă între gândurile bune și cele pătimașe, nu este oare un lucru firesc, tinere, să te întrebi: „În ce măsură sunt răspunzător de ceea ce se petrece în mine?”
Desigur că nu putem să oprim păsările să nu mai zboare deasupra capului nostru, dar putem să nu le lăsăm să își facă cuib pe creșterul nostru. Aflându-te într-un ceas de primejdie, nu poți rămâne într-o singură espectativă. E momentul în care se cuvine să reacționezi energic și prompt, alungând fără nici o zăbavă musafirii nepoftiți. În concret, ce ai de făcut? Vei căuta, mai întâi, alte gânduri care să te preocupe, inspirate din frumusețile naturii sau ale istoriei, și așa, pe neobservate, se vor împrăștia norii grei ai încercării. Oare nu ar fi bine să te întreb din nou: „aceste gânduri bune, luminoase și liniștite pe care le am la îndemână, sunt ele cu adevărat în măsură să alunge viforul gândului pătimaș, întunecat și rebel?” Se cuvine, însă, să mai ai în vedere încă un lucru. Aceste gânduri care-ți vin în ajutor în clipa de restriște, nu sunt în mod simplu „gânduri bune”, chiar dacă par de a fi de inspirație momentană, ci gânduri care vin de la Dumnezeu. În ce privește biruința în lupta dintre gânduri, ajungem la această constatare: numai printr-o legătură cu rațiunea din noi cugetul bun poate fi direcționat spre cele înalte, mergând în întâmpinarea iubirii.
(Pr. Prof. Ilie Moldovan, Adolescența, preludiu la poemul iubirii curate, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, p. 195)
Dacă ne curățim inima, Îl putem vedea pe Dumnezeu
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro