Smerenia şi negrija care izvorăsc din gândul morţii

Nucleul şi punctul de plecare al trăirii părintelui Selafiil, ca şi al tuturor călugărilor, este chiar obsesia morţii şi a deşertăciunii bunurilor acestei vieţi, în contrast cu veşnicia şi bunurile vieţii viitoare.

Nucleul şi punctul de plecare al trăirii părintelui Selafiil, ca şi al tuturor călugărilor, este chiar obsesia morţii şi a deşertăciunii bunurilor acestei vieţi, în contrast cu veşnicia şi bunurile vieţii viitoare. Nu ştiu dacă s-a întâmplat vreodată ca la întrebarea: „Ce mai faci, părinte? să răspundă altfel decât: „Ei, ce să fac, cu osteneală şi durere, că ce zice Psalmistul? «Zilele omului sunt 70 de ani, iar de va fi în putere, 80 de ani şi ce este mai mult decât aceasta – osteneală şi durere» (Ps. 89, 10-11). Petrecerea permanentă cu gândul la moarte dă naştere smereniei şi a negrijei de cele pământeşti, aduce tăcerea şi cumpătarea şi descoperă cunoştinţa tainelor Dumnezeieşti – Taina învierii, prin care am fost trecuţi „din moarte la viaţă.

Gândul la moarte ne duce dincolo de moarte, ne scoate din timp şi ne aşază în veşnicie, acolo unde se află lăcaşurile Sfinţilor şi Dumnezeu Însuşi. Într-un cuvânt, cu cât medităm mai mult asupra absurdităţii şi tiraniei morţii, descoperim măreţia iubirii lui Dumnezeu care, El Însuşi murind, S-a pogorât după noi până la iad ca să ne izbăvească de ea. Iar vederea dragostei cu care ne iubeşte Cel care a binevoit a muri pentru noi seamănă nădejde.

Părintele Selafiil păstrează în memorie amintirea morţii multor oameni, unii morţi pe drum, unii înecaţi, unii în timp ce mâncau, alţii prin somn sau în multe alte feluri şi foarte des povesteşte despre ele. Aceasta descoperă şi mai evident obsesia morţii care trăieşte în el.

(Părintele Selafiil, Dragostea care nu cade niciodată, interviuri și relatări de Ierodiacon Savatie Baștovoi, Editura Marineasa, Timișoara, 2001, p. 12)

De la același autor

Ultimele din categorie