Smerenia și negrija care izvorăsc din gândul morții

Gândul la moarte ne duce dincolo de moarte, ne scoate din timp și ne așază în veșnicie, acolo unde se află lăcașurile Sfinților și Dumnezeu Însuși.

Nucleul și punctul de plecare al trăirii părintelui Selafiil, ca și al tuturor călugărilor, este chiar obsesia morții și a deșertăciunii bunurilor acestei vieți, în contrast cu veșnicia și bunurile vieții viitoare. Nu știu dacă s-a întâmplat vreodată ca la întrebarea: „Ce mai faci, părinte? să răspundă altfel decât: „Ei, ce să fac, cu osteneală și durere, că ce zice Psalmistul? «Zilele omului sunt 70 de ani, iar de va fi în putere, 80 de ani și ce este mai mult decât aceasta – osteneală și durere» (Psalmul 89, 10-11). Petrecerea permanentă cu gândul la moarte dă naștere smereniei și a negrijei de cele pământești, aduce tăcerea și cumpătarea și descoperă cunoștința tainelor Dumnezeiești – Taina învierii, prin care am fost trecuți „din moarte la viață.

Gândul la moarte ne duce dincolo de moarte, ne scoate din timp și ne așază în veșnicie, acolo unde se află lăcașurile Sfinților și Dumnezeu Însuși. Într-un cuvânt, cu cât medităm mai mult asupra absurdității și tiraniei morții, descoperim măreția iubirii lui Dumnezeu care, El Însuși murind, S-a pogorât după noi până la iad ca să ne izbăvească de ea. Iar vederea dragostei cu care ne iubește Cel care a binevoit a muri pentru noi seamănă nădejde.

Părintele Selafiil păstrează în memorie amintirea morții multor oameni, unii morți pe drum, unii înecați, unii în timp ce mâncau, alții prin somn sau în multe alte feluri și foarte des povestește despre ele. Aceasta descoperă și mai evident obsesia morții care trăiește în el.

(Ierodiaconul Savatie BaștovoiParintele Selafiil – Dragostea care niciodată nu cade, Editura Marineasa, Timișoara, 2001, p. 12)

De la același autor

Ultimele din categorie