„Cea mai de jos” în ochii oamenilor, smerenia e haina care-l face pe om

Temelia este cel mai important lucru la înălţarea unei construcții. Constructorii marilor clădiri toarnă la temelie materiale scumpe – fier şi beton –, ca să o facă pe aceasta rezistentă şi capabilă să poarte greutatea întregii zidiri. Iar Iisus Hristos aşază o neobişnuită temelie pentru înălţarea casei mântuirii – nu materiale pământeşti, valorând mulţi bani, ci virtutea sărăciei cu duhul!

Domnul Iisus Hristos este Chipul desăvârşit al desăvârşitei smerite cugetări.

Binevoind să îmbrace haina smereniei, El ne-a arătat înălţimea cerească a acestei virtuţi, considerată „cea mai de jos” în ochii oamenilor. De aceea sunt atât de convingătoare lecţiile Sale despre smerenie, pentru că întreaga Lui viaţă pământească este o întruchipare a smereniei.

Propovăduirea Sa de temelie, Predica de pe munte, El o începe prin cuvintele: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor (Matei 5, 3). Săraci cu duhul sunt cei smeriţi, aceia care nu văd nici un fel de bogăţie duhovnicească întru ei, aceia care nu conştientizează nici o vrednicie personală în sufletul lor, însă care simt păcatele lor ca pe o mare povară şi se căiesc pentru ele. Astfel de săraci vor moşteni cea mai mare bogăţie – Împărăţia Cerurilor!

Începându-Şi învăţătura Sa prin a-i ferici pe cei săraci cu duhul, dumnezeiescul Învăţător aşază prin aceasta smerita cugetare ca temelie a vieţii duhovniceşti.

Temelia este cel mai important lucru la înălţarea unei construcții. Constructorii marilor clădiri toarnă la temelie materiale scumpe – fier şi beton –, ca să o facă pe aceasta rezistentă şi capabilă să poarte greutatea întregii zidiri. Iar Iisus Hristos aşază o neobişnuită temelie pentru înălţarea casei mântuirii – nu materiale pământeşti, valorând mulţi bani, ci virtutea sărăciei cu duhul!

Oamenii se chinuiesc să strângă mari averi, ca să poată să ridice o casă pământească. Iar pentru înălţarea casei cereşti Mântuitorul întăreşte că nu este nevoie să risipeşti bogăţie, ci dimpotrivă, să devii sărac cu duhul, adică să conştientizezi că nu ai nimic bun care să-ți aparţină (I Corinteni 4, 7).

Omul poate să se dezvinovăţească de faptul că nu a reuşit să-şi construiască o casă pe pământ, deoarece toată viaţa a fost sărac. Însă cum se va dezvinovăţi acela care nu şi-a înălţat casa cea veșnică a mântuirii sale, care tocmai cu sărăcie, şi nu cu bogăţie, se construieşte?

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Smerita cugetare  Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia, 2007, pp. 11-12)

De la același autor

Ultimele din categorie