Spectacolele pierzătoare de suflet

Nu face tu şi nu îi învăţa pe alţii să meargă la spectacolele astea şi e destul. Şi, dacă te întreabă ci­neva, spui că astea nu-s lucruri bune.

      

Întrebare: Părinte, aţi auzit, desigur, de spectacolul de zilele trecute de la Iaşi (decembrie 2005), pus în scenă de nume sonore. Este o piesă de teatru blamând pe Domnul Hristos şi pe Maica Sa. Ce păre­re aveţi despre această manifestare de goli­ciune adamică sau de mesajul piesei, blasfe­mie, satanism, mai cu seamă în perioada în care ar trebui să fim mai inocenţi ca oricând.

- Nu ştiu, n-am auzit. Eu nu-mi îndrept atenţia spre lucrurile astea. Ce, le putem noi opri? Şi pe vremea apostolilor, şi pe vremea sfinţilor erau tot felul de mani­festări din astea. Ieşeau actorii şi batjocoreau Evanghelia. Dar avem doi sfinţi ca­re oarecând au fost actori. Nu-mi vine numele lor acuma în minte, dar îi avem în Sinaxar (de exemplu, Sfântul Mucenic Porfirie, prăznuit la 4 noiembrie). Unul dintre ei îl juca pe Mântuitorul într-o piesă de acest fel, de batjocură. Şi când a fost să imite răstigni­rea, a venit Harul Sfânt peste el şi el a primit revelaţia jertfei lui Dumnezeu, a Mântuitorului, pentru oameni şi L-a mărturisit pe Hristos ca Dumnezeu, s-a pocăit şi îl avem sfânt în Sinaxar. Aşa că nici nu te miri ce se poate întâmpla şi când poate veni harul lui Dumnezeu. Atunci când umblă el gol pe acolo şi i se pare că e Adam, poate avea revelaţia go­liciunii sale sufleteşti, ca făptură. El este gol pe pământ, un muritor, şi nu are nimic. Dumnezeu ştie ce are, ce-avem noi să-i judecăm? Dacă nu-i putem opri, ce, să-i judecăm? Trecem pe lângă ei. Şi Apostolii treceau pe lângă ei. Ia să ve­dem în Epistolele Apostolilor, pe care le avem cuprinse în Sfânta Scriptură, de câte ori se vorbeşte aşa cu râvnă şi cu patos despre băile publice ale romanilor, despre circurile lor, despre teatrul care la ei era pornografie, în toată puterea cu­vântului? Aşa avem din mărturiile isto­rice, ce să o tot dăm la deal, la vale? Sfinţii Apostoli ştiau toate treburile astea. Îi vedeţi vreodată preocupaţi de astea în Epistolele lor? Vorbesc despre Biserică, vorbesc despre Hristos, vorbesc despre patimile noastre, cum trebuie să ne pur­tăm, cum trebuie să iubim. Şi nu fac atâ­ta caz, „vai ce vremuri trăim!”... Şi umblau femei goale, şi se violau copiii, şi era o nebuneală, nebuneala de pe lume, cam cum suntem astăzi.

Să ne uităm la sufletele noastre, pentru că nu le putem opri. Apostolii, luminaţi de Duhul Sfânt şi oamenii lui Dumnezeu, îşi dădeau seama că nu stă în puterea noastră omenească să le oprim şi nu este chemarea noastră să le oprim. Chemarea noastră personală, a fiecăruia, e curăţarea de patimi. Nu face tu şi nu îi învăţa pe alţii să meargă la spectacolele astea şi e destul. Şi, dacă te întreabă ci­neva, spui că astea nu-s lucruri bune, n-avem nevoie de ele. Dar să le opreşti nu poţi şi nici nu merită să vorbim despre ele acum.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, ediția a doua, Editura Cathisma, București, 2006, pp. 48-50)

      

De la același autor

Ultimele din categorie