Dacă în lumina și căldura unei făpturi cum este soarele, omul și toată făptura se simt bine, prinde viață, apoi ce adâncă prefacere poate avea loc în omul care umblă în lumina cea necreată și dătătoare de viață a Soarelui celui veșnic? „Prezența unui om bun, cum zice Scărarul (Scara 30, 16), ne schimbă, ne umple de bucurii, apoi ce schimbare poate face prezența Stăpânului Ceresc”? Omul neputincios când este singur, se simte tare împreună cu altcineva; dar ce tărie nu va căpăta știindu-se împreună cu Cel Atotputernic și nu va zice cu Apostolul: „Toate le pot în Hristos, Care mă întărește” (Filipeni 4, 13).

(Ieromonahul Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, p. 104)