Tot noi purtăm responsabilitatea păcatelor noastre, oricât de crunt ne ispitește cel rău

De aceea, pentru faptele pe care le-a făcut, împins de satan, omul însuși – iar nu satan – primește pedeapsa, ca unul care a săvârșit răul, nu împins cu forța, ci sfătuit de cugetul său. Tot așa se întâmplă și în legătură cu săvârșirea binelui: harul nu pune pe seama sa binele făcut, ci pe seama omului.

După cum puterea potrivnică ne îndeamnă (la săvârșirea faptelor rele), tot așa și harul divin (ne îndeamnă la săvârșirea faptelor bune). Dar (nici una dintre cele două puteri) nu ne forțează, ci ne lasă libertatea de discernământ și de alegere. De aceea, pentru faptele pe care le-a făcut, împins de satan, omul însuși – iar nu satan – primește pedeapsa, ca unul care a săvârșit răul, nu împins cu forța, ci sfătuit de cugetul său.

Tot așa se întâmplă și în legătură cu săvârșirea binelui: harul nu pune pe seama sa binele făcut, ci pe seama omului; îl înconjoară pe acesta cu slavă, nu leagă, nici nu constrânge voința omului, ci deși coexistă cu acesta, el cedează în fața liberului arbitru, ca să vadă în ce măsură voința umană înclină spre virtute sau spre rău. De altfel, stă în firea omului să aleagă între bine și rău.

(Sfântul Macarie EgipteanulScrieri, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992, pp. 337-338)

De la același autor

Ultimele din categorie