Dacă putem să rânduim în așa fel viața noastră încât să dăm, cum spu­ne întrebarea, mai mult timp pentru rugăciune, mai mult efort, sigur că da. Dar nu știu cum să o spun, fiindcă fiecare aveți viața diferită pe care nu o cunosc. Nu o cunosc fiindcă noi, în Apus, trăim mai rău decât aici. Apusul va năvăli și aici și tare mă tem că o să vedeți și aici cum este acolo.

Apusul nu mai simte nimic. Timpul trece și tinerii se întreabă: „Unde merge timpul ăsta? De ce merge așa de repede?”. Și mă gândesc că acestea sunt zilele de care Hristos spunea că vor fi scurtate. În grecește, acest cuvânt „scurtate” s-ar traduce de fapt cu piticit. Zilele s-au făcut pitic, dar, dacă se poate dărui mai mult efort, ne putem lepăda de câteva elemente ale vieții noastre, amintindu-ne de cuvântul înmormîntării care spune că toate sunt deșertăciune, care nu rămân după moarte. Or, dacă ne întrebăm: „Ce rămâne după moarte?”, răspundem: „Eu și ceea ce sunt”. Dacă și eu am devenit dragoste, tot restul sunt pregătiri care ră­mân în lumea aceasta. Dar în măsura în care nu putem să dăm destul timp rugăciunii, destul efort, există alte posibilități.

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 80-81)