Vizitarea unui prieten bolnav

De multe ori, iubirea pe care dorim să o arătăm unui bolnav, mergând să-l vizităm, s-ar manifesta cu mai mult folos dacă am lăsa bolnavul să se odih­nească în pace.

Știm că, după cum ne învață Evan­ghelia, a vizita bolnavii este un act de vir­tute. Dar tot atât de bine știm că aplicarea poruncilor din Evanghelie cere să ai mult bun simț și să te lași călăuzit de iubire. Astfel că, de multe ori, iubirea pe care dorim să o arătăm unui bolnav, mergând să-l vizităm, s-ar manifesta cu mai mult folos dacă am lăsa bolnavul să se odih­nească în pace. Mi s-a întâmplat să fiu bolnav și, pentru a nu cădea victimă milosteniei prietenilor mei, am atârnat la ușă o pancartă care a avut darul de a stăvili orice intenție de acest fel. Pe ea scrisesem așa: „Iată o întâmplare din viața Sfântului Arsenie cel Mare: O doamnă din înalta societate călători de la Constantinopol până în pustie pentru a-l întâlni pe vestitul călugăr. Ea îi spuse: Părinte, spune-mi un cuvânt, și-l voi păzi în tot restul vieții mele! Sfântul Arsenie i-a răspuns atunci: Iată sfatul meu, și amintește-ți că ai promis să nu calci acest cuvânt: atunci când vei auzi că Arsenie se află într-un loc, fugi și du-te în alt loc...”.

Iubirea însăși ar trebui să ne îm­piedice să-i vizităm pe cei care pot foarte bine, în deplină liniște sufletească, să se lipsească de vizitele noastre serbede și penibile.

Nu de puține ori se poate întâmpla însă și ca cel ce vizitează un bolnav să contribuie la restabilirea acestuia, ajutându-l să-și adune gândurile și să-și privească în față situația, să-și stăpânească în mod deplin dragostea de viață, această forță vitală care este în el, împiedicându-l să cadă pradă zădărniciilor sau să se lase furat de gânduri. Știți și voi înșivă cât de păgubitoare pot fi unele conversații, la ce grad de epuizare pot să ducă asemenea vizite. Iată ce ar trebui să învețe preoții, cei tineri sau mai puțin tineri, iată ce ar trebui să se predea medicilor, infirmiere­lor și membrilor familiei: unul din lucru­rile care pot să compromită o vizită este vorbăria goală, deoarece bolnavul se folosește de aceasta ca de un ecran pro­tector împotriva necesității de a fi serios, de a-și exprima angoasa, de a se arăta sin­cer și autentic. Discursurile inutile deschid neîncetat bolnavului noi perspective și el pierde treptat contactul cu realitatea, devenind din ce în ce mai puțin în stare să privească în față viața, boala, propria sa vindecare.

(Mitropolitul Antonie de SurojViața, boala, moartea, traducere de Monahia Anastasia Igiroșanu, Editura Sfântul Siluan, Slatina - Nera, 2010, pp. 29-31)

De la același autor

Ultimele din categorie