Ucenicul „prefericit” al cuvioșilor Fantinos (+974) și al lui Athanasie Athonitul. A venit în Marea Lavră mai înainte de 970, după moartea bătrânului său în Tesalonic, din Kalavria unde a trăit gol, în munții ei, „căci a petrecut gol în munții Kalavriei”. Cuviosul Athanasie i-a îngăduit și în chinovia lui să-și continue aspra lui nevoință. Drept hrană avea tărâțe pe care o amesteca cu sare și o înmuia cu apă încălzită, o dată pe zi, după apusul soarelui. Drept acoperământ al goliciunii sale avea un cearceaf și de ani de zile purta după sine fier: „Hrana lui era din tărâțe, după apusul soarelui, amestecată cu apă călduță și presărată cu puțină sare, iar drept acoperământ avea o țesătură de păr sub formă de mantie și cu aceasta se încingea gol fiind. Apoi puțin după aceea cele ale dietei lui i le-a schimbat Cel mai bun dătător de diete, și abandonând semnele pustiei, l-a făcut unul dintre ai Lui și de același semn cu El. Și spun unii că a ajuns la așa de mare virtute, încât a dobândit dumnezeiasca sfințenie”. După moartea lui, a izvorât mir. Picături de mir mai înmiresmate decât toate aromatele au fost văzute din oasele lui uscate”. Informații despre viața lui am luat din viața învățătorului Sfântului Athanasie. Pomenirea lui nu este menționată în sinaxare. Se cinstește odată cu Părinții Cuvioși Aghioriți.

(Moise Aghioritul, Sfinţii Sfântului Munte, Editura Mygdonia, Karyes, Sfântul Munte, 2008, p. 147)