Dacă am putea vedea, măcar o singură dată, aşa cum vede Dumnezeu, urmările a ceea ce facem sau a ceea ce nu facem; dacă am putea vedea cum o vorbă spusă sau nespusă, o faptă făcută sau nefăcută alcătuiesc începutul unui întreg şir de evenimente în viaţa altui om, dacă am putea vedea cât de fatale pot fi în soarta lor un cuvânt scăpat sau o mişcare fugară a altcuiva...

Or, dacă suntem într-atât de neatenţi cu noi înşine, atunci cu atât mai mult vom fi neatenţi faţă de cei din jurul nostru; ceea ce li se întâmplă trece cu totul pe alături.

(Mitropolitul Antonie al Surojului, Bucuriile pocăinţei, Editura Marineasa, 2005, p. 32)