Dacă cineva te va vorbi vreodată de rău, acuzând imperfecțiunea și neajunsurile muncii pe care o faci, recunoaște cu smerenie justețea acestor reproșuri și zi: ”Da, așa este, sunt păcătos foarte și nu-mi fac lucrul cu zelul, râvna și elanul cuvenite; roagă-te, frate, pentru mine (zi-i celui ce te-a certat), pentru ca să mă înțelepțească Domnul și să mă ajute cu harul Său să răspund chemării mele și să duc la bun sfârșit munca ce îmi revine cu tot zelul și elanul.”

Dacă îți vor face imputări referitoare la însușirile tale personale, zi: ”Nu eu mi le-am atribuit, pe acestea mi le-a dat Domnul, nu altele. Dacă îmi vorbiți de rău însușirile, înseamnă că Îl vorbiți de rău pe Creator, Cel ce mi le-a dat.”

Când vor aduce reproșuri slăbiciunilor tale în auzul altora, spune-le: ”Întocmai sunt, cum ziceți, dar ce vă pasă vouă, ce folos trageți dacă mă defăimați și râdeți de mine în fața altora? A râde de neputințele și de slăbiciunile cuiva este irațional și inuman, mai bine este să nu dai în vileag neputințele, fiindcă neputința mea este și neputința voastră, rușinea mea și rușinea voastră. Fiindcă vă sunt vouă mădular și nici voi nu sunteți scutiți de neputințe; să ne rugăm Domnului pentru vindecarea neputințelor noastre, fiindcă toți ne-am molipsit de lepra fărădelegilor. S-a spus: ”<<Dragostea toate le suferă>> (1 Corinteni 13, 7), iar voi scoateți la iveală rușinea neputinței”.   

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, p. 496)