Cu cel ce nu te ascultă cu poftă nu te întinde la convorbiri lungi, ca să nu-l dezguști și să nu-l faci a te urî, cum e scris: „Cel ce înmulțește cuvinte va fi urât” (Sirah 20, 7).

Nu vorbi aspru și cu glas tare, pentru că amândouă sunt foarte urâte și produc suspiciunea că ești gol și prezumțios. Nu vorbi de tine, de afacerile tale ori de relațiile tale, decât la mare trebuință; iar atunci, cât mai scurt și mai concis posibil. Dacă ți se pare că alții vorbesc de dânșii prea mult, nu te sili a-i imita, chiar presupunând că ale lor cuvinte ar fi smerite.

Vorbește cât mai puțin de aproapele tău și de cele ce-l privesc pe dânsul, acolo și când este nevoie pentru binele lui (când vorbești adu-ți aminte să păzești porunca Sfântului Talasie: „Alege din cele cinci feluri de vorbire numai trei. De al patrulea nu te folosi des, iar de al cincilea fugi” – Filocalie, p. 460).

Cele trei feluri de vorbire, după Nicolae Katascliepinos, sunt „da”, „nu” și „desigur”. Al patrulea este „îndoiala”, iar al cincilea „obscurul”.

Vorbește despre lucrurile ce știi că sunt adevărate ori neadevărate, evidente (clare), iar despre cele dubioase și necunoscute nu vorbi.

Ori, cum spune Vlemide în Logica lui, sunt cinci feluri de cuvinte: „numire”, când numim pe cineva; „întrebare”, cu care întrebăm; „rugare”, cu care ne rugăm; „hotărâtor”, când hotărâm și vorbim în mod sigur și „poruncire”, când poruncim în chip autoritar. Folosește în vorbirea ta numai primele trei, iar modul hotărâtor și poruncitor să nu-l folosești.

Despre Dumnezeu vorbește cu toată înclinarea ta! Mai ales de dragostea și bunătatea Lui! Dar cu frică, având în vedere că și atunci poți cădea în greșeală. De aceea, să preferi a asculta când alții vorbesc despre acestea, păzind cuvintele lor în cele mai dinăuntru ale inimii.

Iar despre celelalte când vorbesc, glasul lor numai să atingă auzul tău, dar mintea să stea ridicată la Dumnezeu. Chiar când e nevoie să asculți pe cel ce vorbește ca să-l înțelegi și să-i răspunzi, ridică-ți mintea la Cer, unde locuiește Dumnezeul tău: cugetă la înălțimea Lui și gândește-te că vede totdeauna nimicnicia ta.

Cercetează bine toate lucrurile care-ți vin în inimă a le vorbi, înainte ca ele să treacă pe limbă și vei afla multe cărora e mai bine să nu le dai drumul din gură. Dar în legătură cu aceasta să știi că și din cele ce ți se par bune de spus sunt multe care e mai bine a le îngropa în tăcere. De aceasta îți vei da seama după ce va trece acea convorbire.

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 81-83)