Câţi tineri necercaţi pier în zilele noastre, câţi dintre ei devin atei şi făcători de rele, din care fapt se acoperă de ruşine părţile noastre! De unde aceasta? Către voi, părinţi, înainte de toate, este adresată această întrebare: Dacă nu i-aţi născut pe aceşti nefericiţi răufăcători atât de răi, cum de au devenit astfel? Cum de nu a putut dragostea voastră să-i ocrotească pe copiii voştri de aceşti pierzători? Desigur, nu orice chip al dragostei poate fi numit dragoste.

Omul poate fi iubit, şi dragostea nu poate să-l vatăme într-atât. Şi aceasta va fi dragoste înţeleaptă. Îţi iubeşti copiii? Atunci nu le îngădui să se abată de la calea dreaptă. Îi vezi că încep să facă cunoştinţă cu oameni răi? I-ai auzit cum repetă cuvinte nelalocul lor, pe care le-au auzit de la tovarăşii lor care spun vorbe murdare? Opreşte-i pe ei cu puterea cuvântului părintesc, ceartă-i pe ei cât mai aspru, ca să nu mai aibă de-a face cu aceştia. Ori cumva te temi să-i necăjeşti? Nu te teme! Mai târziu ei îţi vor mulţumi pentru aceasta. Doar nu vei pierde un timp preţios! Îţi spun: „Îndreaptă copacul până ce el este tânăr, căci va creşte şi se va întări, iar atunci va fi prea târziu”. […]

Dacă-l iubeşti pe fiul tău, atunci iubeşte mai presus de orice sufletul lui – de el teme-te mai întâi de toate ca să nu se piardă. Ia aminte că acesta este chipul lui Dumnezeu, pe care noi trebuie să-L iubim mai mult decât orice… Atunci dragostea ta va fi înţeleaptă, o adevărată dragoste.

(Când şi cum începem să-i vorbim copilului despre Dumnezeu, traducere din limba rusă de Gheorghiţă Ciocoi, Editura de suflet, Bucureşti, 2006, pp. 75-77)