Dumneavoastră aveaţi dragoste când vă gândeaţi, copil fiind, să ajutaţi pe toată lu­mea; dar dacă n-am simţit niciodată această dragoste, dacă n-am putut niciodată să iert, ce voi face?

Cere de la Dumnezeu. Toate sunt cu putinţă la Dumnezeu. Vedeţi, fiecăruia în inimă Dumnezeu îi dă nişte simţă­minte, unul simte mai tare, unul mai puţin, dar ne şi judecă în funcţie de asta. Cere de la Dumnezeu. Mulţi vin şi spun: „Vai, mă rog să-mi dea dragoste Dumnezeu şi nu-mi mai dă!" Nu aşa, hai, hai-hai, hai-hai şi încerc să simt, mi-a dat sau încă nu mi-a dat. Simplu, aşa. Iarăşi zic, nu trebuie să căutăm în noi nu ştiu ce dragoste, iartă şi iată începutul dragostei. Pentru că dacă începem să cău­tăm să simţim stări, cum citim, că în multe feluri se descrie dragostea, ne în­chipuim că îmbrăţişăm pe toţi, că ciufulim părul la toţi copiii străzii, în multe feluri ne închipuim dragostea. Dar nu, iartă, iartă pe cei ce-ţi greşesc şi păzeşte pacea inimii şi iată începutul dragostei. Este mai bine să vezi că nu ai dragoste decât să vezi că o ai.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, ediția a doua, Editura Cathisma, București, 2006, pp. 97-98)